Partidul Social Democrat din România, aflat la putere, și mii de susținători s-au adunat în fața sediului Guvernului de la București, sâmbătă, pentru a protesta față de presupuse abuzuri ale procurorilor anticorupție, scrie Reuters. Agențiile de presă amintesc că România este una dintre cele mai corupte țări din Uniunea Europeană, relatează News.ro.
Câteva zeci de mii de persoane s-au strâns deja în Piața Victoriei la mitingul organizat de PSD, programat să înceapă oficial la ora 20.00. Alte câteva zeci de oameni protestează în apropiere împotriva partidului de guvernământ.
Primi participanți la mitingul PSD din Piața Victoriei au început să sosească, organizatorii continuând pregătirile pentru manifestația la care sunt așteptați peste 200.000 de oameni.
Peste 200.000 de oameni sunt așteptați sâmbătă la mitingul PSD din Piața Victoriei, care se va desfășura sub sloganul ”Vrem prosperitate, NU Securitate!”, iar filialele partidului au primit instrucțiuni ca participanții - care sunt aduși din toată țara - să vină îmbrăcați în bluze albe sau în costume populare, să aibă stegulețe tricolore, să poarte în piept un autocolant cu logo-ul partidului și să aibă la ei lanterne mici sau telefoane mobile cu blitz, relatează News.ro. De asemenea, fiecare dintre ei trebuie să aibă printat imnul. Pe lângă mitingul PSD, în Capitală se vor desfășura alte 13 evenimente, printre care Marșul Diversității de pe Calea Victoriei, adunări publice pentru unirea cu Republica Moldova și Marșul Normalității organizat de Noua Dreaptă. Poliția Română a anunțat că va survola Capitala cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviație, iar Ministerul Afacerilor Interne a dat asigurări că este pregătit să gestioneze toate evenimentele.
Mai multe publicații au prezentat, vineri, un document atribuit PSD, în care participanților la mitingul organizat sâmbătă de partid în Capitală li se comunica că stația de metrou Piața Victoriei va fi închisă din motive de securitate.
Paradoxal, cu toate că în București au fost anunțate pentru sâmbătă în jur de 200-250.000 de persoane la mitingul PSD, patronii de restaurante din Capitală nu sunt deloc optimiști în privința vânzărilor. Ei anticipează, pe baza experiențelor anterioare, că manifestanții nu vor intra în baruri și restaurante și nu vor consuma nimic, iar clienții obișnuiți vor ezita să mai iasă în oraș sâmbătă seara, de teama aglomerației.
Secretarul general adjunct al PSD Codrin Ștefănescu a declarat duminică seară, după o întâlnire a liderilor partidului cu președinți de filiale, că PSD va organiza un miting împotriva statului paralel. El a precizat că luni va avea loc o discuție și cu ceilalți lideri de filiale și se va decide când va avea loc manifestația, care se va desfășura simultan în București și în alte orașe ale țării.
La mine în Dâmbovița, bătrânii care au cochetat pe vremuri cu politica povestesc că în primăvara lui '68, când a venit în vizită în România, generalul Charles de Gaulle ar fi trecut și prin județul nostru